Capitolul 1: Piața de flori
Luni de zile, în fiecare dimineaţă, m-am trezit la ora 4, era un efort vâscos ca un sânge coagulat, nu reuşeam să mă trezesc complet nici după ce făceam cei câţiva paşi de la mine la metrou. În atâtea luni am prins toate anotimpurile, întunericul lipicios al iernii care se insinua frig şi spaimă nu numai pe sub marginile paltonului ci pe tot corpul, tremuram de efortul pe care îl făceam să păşesc, să mă obişnuiesc, să accept anotimpul oraşului, îmi părea că se poartă doar cu mine aşa ca şi când numai eu aş fi greşit. Dar nici toamna sau primăvara nu a fost mai bine, dimineţile erau înceţoşate, umede, gri, o culoare care îmi amintea de un pullover din copilărie, în momentele acelea, departe de orice luciditate, amintirile mi se plimbau înverşunat prin suflet şi nu erau nici imagini, nici chipuri. Pulloverul nu mi-l aminteam ca un obiect ci ca o sumă de senzaţii, culoarea parcă scursă din ceaţa dimineţii, mirosul greu de lână udă, groaza că m-ar putea atinge să-l simt pe piele, pielea e un organ de simţ atât de rafinat, în iubire am învăţat, mergeam prin magazine şi încercam să găsesc materialul perfect care să mă mângâie în tonul simfoniilor tale tactile… închideam ochii şi uneori voluta unei bluze mi te amintea, o nota, două dar era ceva mai mult decât absenţă ta.